Ce inseamna “ambasadoare”? ce prespune proiectul? Nu stiam insa am aflat de blogul ei si va invit sa aflati si voi: info proiect

Acelasi articol de pe blog m-a miscat prin emotia pe care o poate genera un astfel de proiect intr-o mama, care intelege cu atat mai bine nevoile copiilor.

Acelasi articol de pe blog m-a facut sa simt recunostinta pentru ca ni se da posibilitatea sa oferim ceva acolo unde este cea mai mare nevoie, ca ni se da ocazia de a face bine. Si astfel sa putem asculta povata crestina: “daruind vei dobandi”

Ne vedem acolo?

- castanilor înfloriti (îmi aminteste de primavara cand am fost întâia data în gradina botanica din Bucuresti si aleile erau ninse de puf cazut din salcamii scuturati de floare)

- ciucurasilor de nuci (floarea nucilor sub forma de ciorchine, cea care murdareste masinile, mai ales acele dacii galbene care nu au mai fost mutate demult)

- liliacului (înca mai rezista pe strazile umbroase dupa ce ne-a înmiresmat luna Aprilie)

- tufelor de soc (întotdeauna o surpriza placuta si promisiunea unei socate usor acidulate si potrivit de dulci)

- gazonului proaspat tuns (senzatia de curatenie si îngrijire similara cu cea evocata de mirosul de cocolino al rufelor întinse la uscat în vânt)

Ca suport vizual pentru aceste rânduri, propun o colectie de fotografii Magnum, cu flori, AICI

Alex Majoli, Trentino, Italy 2009

timpul verbal

Present Continuous

(prezentul continuu)

“At the moment, I am being”

Autor: Alan Casey, Sursa foto: http://www.focusphotographyga.com/

parte integranta din testutul vietii mele de femela urbana, sunt rezultatul unor lupte purtate de femei curajoase tocmai in secolul XIX.

Bicicleta a fost un privilegiu castigat de femei, care, o data cu aceasta au avut pentru prima data ocazia sa faca sport, sa circule independent de barbati si sa se elibereze din incorsetarea (la propriu) modei. O data cu bicicleta femeile au purtat pentru prima data pantaloni si au facut astfel prima declaratie de independenta si egalitate.

Mai multe despre bicicleta ca instrument al emanciparii femeii, in acest articol:

Women on Wheels: The Bicycle and the Women’s Movement of the 1890s

Pentru ca au placut si pentru ca s-a aflat ca rezista mult timp, am primit mai multe solicitari pentru reteta. Iat-o:

Turtéle cu miere de albine

Ingrediente

• ½ kg miere de albine
• ½ kg zahar
• 4 oua
• 1 kg faina
• 1 lingurita cu varf de bicarbonat stins cu otet (sau zeama de lamaie)
• 1 lingurita cu mirodenii: nucsoara, cuisoare pisate fin, putin piper

Mod de preparare

• Se topeste mierea la foc mic. Se adauga zaharul si se amesteca pana se topeste (zaharul). Se ia de pe foc, se adauga mirodeniile, se lasa sa se racoreasca (nu de tot, pentru a nu se intari).
• Se adauga ouale, pe rand, bicarbonatul si faina.
• Se framanta aluatul dupa care se intind foi de 0,5 cm (1 deget) grosime. Se taie cu diferite forme. Cat timp se lucreaza cu aluatul, acesta trebuie sa stea la cald, pentru a nu se intari.
• Se unge tava cu unt, se pun in tava, se coc pana devin rumene (maronii) – aproximativ ½ ora.

* Turtélele rezista mult, 1-2 luni, si se inmoaie in timp.

Nu știu alții cum sunt, dar eu …când ma gândesc la Drumul pe care l-am ales acum 3 ani, sau care m-a ales pe mine…parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie!

În ultima perioadă Camino a fost deosebit de prezent (paradoxal, nu m-am mișcat din București) în viața mea. Motivele?

• Explore Camino proiectul de aducere a Drumului (puțin mai) la lumină în România
• faptul că luna aceasta, pe 27 aprilie, se împlinește un an de când am făcut primul pas pe cel de-al doilea Camino
• cartea Veronicăi Drăgoi, Camino – o călătorie care mi-a schimbat viața

Citind cartea Veronicăi retrăiesc în detaliu momentele de fiecare zi de pe Camino: durerile de picioare și valurile de bucurie, lecțiile de desprindere de confort și plăcerile aduse de lăsarea în voia necunoscutului…

Senzațiile sunt atât de puternice încât mi se pare că refac Camino trișând puțin – o variantă prescurtată trăită din moliciunea fotoliului de acasă. Iată un simplu pasaj de jurnal, atât de simplu și atât de real:

Este o stare pe care am putea-o trăi oriunde și oricând. Doar dacă ne-am da voie. Pe Camino, însă, pare să se instaleze mai ușor, de parcă ar face parte din magia locurilor…

De ce spun asta?

1. Din prima clipă am simțit că e bine ce fac, vocea interioară era liniștită, niciun semn de întrebare, nicio îndoială.
2. Primele interacțiuni au fost pozitive, deși era o idee complet nouă. Pentru ca lucrurile să demareze și să pot vorbi de un proiect, esențiale erau răspunsurile inițiale pe care urma să le primesc de la oamenii-cheie: vorbitori și, eventual, parteneri media. I-am abordat, fiind pentru ei o necunoscută, și m-au întâmpinat cu ușa deschisă.
3. Am lucrat fără să mă satur și fără să obosesc. Proiectul Explore Camino a mers în paralel cu serviciul. După zilele petrecute la birou, lui îi reveneau serile și weekend-urile. Au fost zile întregi în care lucram fără pauză, revenind, sub mereu altă formă asupra aceluiași subiect. Cu toate acestea, am găsit mereu resurse pentru a continua cu zâmbetul pe buze și cu o stare de mulțumire sufletească.
4. Am dat energie și am primit energie, din cea mai bună. Explicațiile sunt de prisos: energia investita în proiect s-a întors înapoi prin reacțiile venite de la cele mai neaștaptate persoane, prin sprijinul și căldura apropiaților, prin faptul că lucrurile au un mod al lor de a se aranja cum trebuie.

Acest lucru au fost spus de mii de ori, însă merită să fie spus încă o dată: să punem pasiune în ce facem – dă roade dulci!

În ultima perioadă, însă, constat că viaţa mă îndeamnă să scot nasul de după cortină. Un pas în faţă a fost organizarea Explore Camino. Un alt pas care m-a pus la încercare, la modul cel mai constructiv şi agreabil cu putinţă a fost cursul de Formare de Formatori (Training of Trainers – TOT) de la IRT ( Institutul Român de Training).

Un curs care te învaţă cum să îi înveţi pe adulţi. Nu “să predai” pentru că ar presupune o comunicare unidirecţională – ci să descoperi împreună cu ei. “Un fel de pedagogie pentru adulţi”, încercam eu să le explic celor din jur. Termenul corect era “andragogie”.

Povestea cursului e lungă şi nu o voi toarce aici firul ei: cum am ajuns să urmez cursul, cum era să abandonez dar am revenit, cum mă luptam cu somnul să ajung la timp duminică dimineaţa într-un loc în care punctualitatea este o virtute capitală…

Important este că am făcut un pas în faţă, păşind peste o frică ce doarme acolo de multă vreme.

Cu ajutorul trainerilor, a dragei partenere în misiune – Andreea, a colegilor şi a unor îngeri specializaţi – pe care nu-i cunosc, dar cred că sunt acolo – am avut primele prezentări în public. E drept, au fost în condiţii de laborator, în faţa unui public cunoscut şi indulgent.

Am aflat că se poate. Şi că, într-adevăr, nu este uşor. Că nu poţi ascunde nimic în faţa celor ce te ascultă: nesiguranţe noi şi vechi, stare de spirit, subiecte insuficient pregătite. Că tu şi publicul formaţi o singură entitate şi că între voi este un schimb constant. Reuşita lui depinde de cât eşti dispus să oferi, pentru că atât vei şi primi.

Un simplu TOT a declansat un proces mult mai adânc de învăţare şi de explorare. M-a ajutat să privesc în faţă o frică şi să trec peste ea făcând un pas în faţă. Mi-a inoculat şi un microb profesional. Şi mi-a amintit ce bucurie e că viaţa e o maaare şcoală.

It is what you want the most, that you need to give out into the world.

Inspirata de Eve Ensler, o femeie care stie sa (se) ofere.

In order to get a taste of Eve, watch her unfold:

• calatorii LIGHT care vor sa se miste usor si sunt deschisi la imprevizibil
• calatorii PREGATITI-PENTRU-ORICE pe care nimic nu-i ia prin surprindere

Maniera de a împacheta poate fi si o metafora pentru modul de a ne trai vietile: deschisi (cu inconstienta ca extrema) sau grijulii si calculati (cu riscul rigiditatii). Dar asta nu am mai spus-o în articolul Packing- Light or Everything-covered?

Metafora este una destul de previzibila, dar pentru fiecare dintre noi poate avea nuante diferite. O frumoasa constructie pe tema împachetarii si a tot ceea ce caram, în mod simbolic, pe umeri prin viata – este cea a lui George Clooney în filmul Up in the Air: