cu greu m-am convins sa incep un blog. cand am facut-o, in sfarsit, gestul mi-a evocat imaginea ferestrei pe care am decis sa o deschid lumii catre mine, pastrand perdeaua semitransparenta a autocenzurii

dezvaluirile si secretele au fost si tema centrala a Dilemei de saptamana trecuta. Aurora Liiceanu mentioneaza in acest context (culmea!) tot o fereastra, fereastra lui Johari – un instrument psihologic care evalueaza tendinţele noastre în comunicarea şi relaţiile cu alţi oameni. Fereastra cuprinde patru „geamlacuri” care corespund gradului de cunoastere a realitatii noastre de catre noi si de catre ceilalti: arena (ceea ce e public), fatada (ceea ce tinem pentru noi), pata oarba (ceea ce stiu ceilalti si noi nu) si necunoscutul (spatii neexplorate ale sinelui)

in timp ce A. Liiceanu conchidea ca tendinta actuala este de deplasare a informatiilor personale din zona discreta a fatadei catre arena publica, la radio o ascultatoare a sunat pentru a face o declaratie de dragoste in direct. ilustrarea live a articolului pe care il citeam, mi-a deschis calea catre scrierea unui post melancolic despre suprinzatoarea, actuala si regretabila? ofilire a intimitatii, floare rara. pe blog, jurnalul meu online