Alearga Cata, alearga… Asta-mi suna azi dimineata in urechi, in jurul orei 11, in timp ce impreuna cu alti aproximativ 100 de oameni incercam sa redesenam conturul lacului din parcul Tineretului. In fuga. Si-am alergat pana la final, desi, din lipsa antrenamentului, genunchii isi cam cereau drepturile si aerul mi se oferea cu ceva mai multa zgarcenie decat de obicei.

Dar despre ce vorbesc? Despre o cursa frumoasa de dimineata de primavara pe margine de lac. Adica, alergarea de grup organizata de Ro Club Maraton si 121.ro (eveniment mai bine si mai frumos explicat de un jurnalist-maratonist  aici ). O initiativa cu sanse de succes indoielnice intr-o tara in care cultura sportului este inca timida si intr-un oras in care „alergatul” este asociat cu multimea de deplasari zilnice cu scopuri bine definite, dar altele decat placerea sau sanatatea personala

Si totusi, a iesit! La ora 10:00 dimineata 100 de perechi de adidasi tropaiau la incalzirea care te transporta direct in trecut, in curtea scolii la ora de educatie fizica: rotiri de trunchi, fandari, alergare cu genunchii la piept. A urmat alergarea propriu-zisa in jurul lacului (aproximativ 3km)- cu gratie de gazela pentru unii (aceiasi care etalau muschi pietrificati in colantii negri de spandex), cu perseverenta de testoasa pentru majoritatea. La sfarsit, in timp ce Gatorade-ul aluneca pe gatlejurile noastre uscate, am primit tolbe cu bunatati: diplome, reviste si subtile invitatii de a continua

dovada ;) .... si complimentul-indemn "esti pe drumul cel bun"

dovada😉 .... si complimentul-indemn "esti pe drumul cel bun"

O cursa pentru toata lumea – au predominat incepatorii sau inconstantii in ale alergatului – care a creat un sentiment frumos, acel sentiment specific alergatului in grup: bucuria depasirii limitelor (interne: fizice, psihice, inertii de moment de tipul „nu am chef”, „e prea devreme”, „alerg toata saptamana, sa alerg chiar si duminica?” si externe: acele priviri piezise, acele vorbe gratuite dar iritante care traseaza bariere fine si totusi greu de spart) si impartasirea acestei stari cu o comunitate de oameni pe care, in ciuda faptului ca nu-i cunosti, ii simti atat de asemanatori si de apropiati in aceste momente