You are currently browsing the category archive for the ‘Uncategorized’ category.

Gramatica limbii engleze contine una dintre cheile iluminarii:

timpul verbal

Present Continuous

(prezentul continuu)

„At the moment, I am being”

E toamna, in aerul de culoarea mierii pluteste melancolia.  Melancolia starneste dorul de poezie. Sa-i dam melancoliei ofranda prin versurile lui Adrian Paparuz:

(…) e prima zi de toamnă
şi în acest început de sfârşit
vreau să te regăsesc
(…) azi a fost prima zi
la cules de stele

Poemul integral aici

Pe 22 septembrie, marti seara, in barul Crossroads din Bucuresti, Alina Manole a fost luata ostatic. Adica nu a mai fost lasata sa plece. De unde? De pe scena. De cine? De publicul care a cerut bis-bis-bis. Nu neaparat in cuvintele astea, ci prin multe aplauze si zambete si fredonat

Ce a fost de fapt marti seara? Un concert? Mai degraba o petrecere intre multi prieteni, prieteni intre ei si prieteni cu muzica. Au fost acolo spiridusul, carabusul (asa i-am vazut eu pe cei doi instrumentisti), poetul rus (de la masa Alinei), blonda ciufulita care stia toate versurile, rockeri pletosi si tricouri cu FolkYou. Cand Alina incepea un nou cantec, inca de la primul vers auzeam undeva in spate „YES!” si apoi toate vocile se uneau sa duca melodia suuuus, suuuus

Pentru cei care doresc sa intre putin in atmosfera de marti, iata „singura piesa de dragoste normala” de pe ultimul album al Alinei: Luna Patrata

Aceasta insemnare mi-a fost inspirata, din nou, de Yann Tiersen.

Pe scurt – mi-ar placea sa traiesc asa cum canta Yann Tiersen: complet, armonios, aducand bucurie sau macar un mic zambet celor din jur si….plin de pasiune

Pentru a ilustra pasiunea, inregistrarea (de slaba calitate) de la Madrid este savuroasa si merita privita pana la final. Mi-a placut subtitlul de pe YouTube: Are you allowed to abuse a violin like that?

In viata, „perioadele” de timp sunt definite de „obiceiuri”, adica de suma gesturilor cotidiene.

Ce inseamna asta? La final, tragand linia, gesturile mici sunt cele ce conteaza. Cand privim in urma, observam ca „era o perioada in care obisnuiam sa…” poate sa ne faca sa zambim sau sa regretam. De aceea este important sa ne respectam tabieturile, cvasi-automatismele care ne fac placere. Renuntarea la ele, azi-maine-poimaine…poate fi fatala echilibrului interior, pe cand mentinerea lor poate starni acel zambet complice indreptat catre noi insine.

Sa ma pun pe mine sub lupa. Traversez o perioada in care:

  • obisnuiesc sa sar peste micul dejun din graba, DAR nu renunt la cafeaua Tim Horton’s peste care presor cu religiozitate scortisoara
  • am putin timp sa petrec cu prietenii, DAR pretuiesc fiecare clipa in compania lor
  • muncesc pana tarziu, DAR aprind mereu seara o lumanare in scoica mea de pe Camino si citesc cateva pagini dintr-o carte buna

Plictiseala. Am auzit de ea si am intalnit-o doar de cateva ori, in treacat. Apare de obicei cand sunt pusa in situatia de a asculta ceva sau pe cineva cu care nu rezonez si nu gasesc portite de iesire. Nu fizice, caci mintea are mereu cheia catre taramul celor mai interesante expeditii: Lumea Fantasia sau, cum i-am spune noi, Imaginatia.

Cum se poate ajunge in Fantasia? Unde trebuie sa te afli ca sa poti trece dincolo? Cat de dificile sunt obstacolele de trecut?

Ei bine, este simplu si poti pleca de oriunde oricand. Important este sa deschizi ochii si sa lasi mintea sa se joace. Iata un exemplu:

Paranteza: Yann Tiersen este unul dintre artistii cei mai dragi mie si visez sa il vad in concert. Videoclipul redefineste ideea de spatiu inchis si ne prezinta garsoniera-simfonie. Versurile, frumoase dar melancolice, par a fi din alt film: Citește restul acestei intrări »

zorele

zorele

Conversatie transatlantica la ora 6 am GMT+2. Ea in Romania, el dincolo de marea cea mare.

Ea: La tine ce zi e?

El: La mine joi, la tine vineri.

Ea: Noapte buna, atunci.

El: Buna dimineata

Am vazut ciorapii Mosului si CD-uri cu colinde de Craciun, am vazut oua de ciocolata si fete de masa cu iepurasi de Paste, dar nu am vazut niciodata tricouri, masti sau filtre Photoshop de… Schimbarea la Față. Sarbatoarea din 6 august.

Desi fraza introductiva e usor carcotasa, intr-adevar Schimbarea la Fata nu are niciun fel de appeal comercial. Este firesc deoarece sarbatoarea nu are componenta festiva, obsteasca, ci este o zi a schimbarilor profunde pe plan personal.

Tocmai din acest motiv – marcarea implinirii personale – cred ca Schimbarea la Fata ar putea sa fie o sarbatoare-reper pentru noi, un simbol generator de energie si optimism in contextul actual.

Argumentele majore sunt – momentul vietii in care ne aflam si aspiratiile care ne anima.

1. Craciunul este sarbatoarea nasterii, simbol al noilor inceputuri. Pastele marcheaza invierea, optimismul regenerarii DUPA incheierea unei etape. Schimbarea la Fata este sarbatoarea maturitatii.

Maturitatea este acel proces continuu de parcurgere a unei etape. Pe acest drum al maturizarii se munceste, se sufera, se spera, se roaga. Totul pentru crestere, perfectionare, dezvoltare, inflorire. Pana la un punct culminant in care apare transfigurarea.

Aceasta este Schimbarea la Fatza.

Este o schimbare de substanta si de statut care incununeaza eforturile anterioare, deci materializarea aspiratiilor care au dus pana aici.

Si este ceea ce ne anima si ne aduce la punctul 2.

2. Ne dorim cu totii sa fim mai buni, sa excelam in ceea ce facem si ce suntem. Imperativul dezvoltarii personale este tot mai puternic intr-o lume in care nevoile primare sunt acoperite. Literatura de self help a explodat, la fel si  cautarile sprituale.

Dorinta de autodepasire este veche de cand lumea, dar acum este mult mai accesibila maselor. Cu totii cautem, dar inca nu avem un simbol comun suficient de puternic si cuprinzator incat sa cuprinda toate cautarile noastre, multitudinea cailor de dezvoltare personala.

Aceasta este Schimbarea la Fatza.

Hei, ce titlu comercial si inselator! Boston nu este altceva decat alintul urbei mele natale, Botosani.

Fotografia de mai jos pentru multa lume nu ar insemna mai nimic, dar pentru mine a fost o mare bucurie sa vad orasul de sus, asa cuminte si verde. In imagine se disting Colegiul National ATLaurian – liceul meu, Biserica Catolica cu ale sale minunate slujbe de Inviere si Biserica Sf Gheorghe, pe langa care treceam in drumul spre liceu. Iar in zare, pe fundal, se intinde nici mai mult nici mai putin decat Padurea Rai

Botosani

Am gasit la Oana Pellea, pe pagina 94 a Jurnalului, o intrebare pe care, in adanc, am recunoscut-o:

„De ce prezenta neprezentei este cateodata mai prezenta decat prezenta insasi?”