You are currently browsing the tag archive for the ‘atitudine’ tag.

Ceea ce iti doresti cel mai mult, asta este ceea ce trebuie sa oferi in jur.

It is what you want the most, that you need to give out into the world.

Inspirata de Eve Ensler, o femeie care stie sa (se) ofere.

In order to get a taste of Eve, watch her unfold:

Arca lui Noe

Arca lui Noe si punctualitatea

Asta e un personaj cu care as schimba locul uneori,

Piticul de pe marginea ghiveciului de flori.

I-as imprumuta lui laptop si telefon mobil

Eu sub o tufa m-as retrage nitel

*in Moldova, florilor din imagine li se spune „ochisele”

** versificatia naiva stil Ienachita Vacarescu a fost cvasi-involuntara, dar perfect asortata cu personajul invocat

piticu'. photo by Alex

piticu'. photo by Alex

Am vazut ciorapii Mosului si CD-uri cu colinde de Craciun, am vazut oua de ciocolata si fete de masa cu iepurasi de Paste, dar nu am vazut niciodata tricouri, masti sau filtre Photoshop de… Schimbarea la Față. Sarbatoarea din 6 august.

Desi fraza introductiva e usor carcotasa, intr-adevar Schimbarea la Fata nu are niciun fel de appeal comercial. Este firesc deoarece sarbatoarea nu are componenta festiva, obsteasca, ci este o zi a schimbarilor profunde pe plan personal.

Tocmai din acest motiv – marcarea implinirii personale – cred ca Schimbarea la Fata ar putea sa fie o sarbatoare-reper pentru noi, un simbol generator de energie si optimism in contextul actual.

Argumentele majore sunt – momentul vietii in care ne aflam si aspiratiile care ne anima.

1. Craciunul este sarbatoarea nasterii, simbol al noilor inceputuri. Pastele marcheaza invierea, optimismul regenerarii DUPA incheierea unei etape. Schimbarea la Fata este sarbatoarea maturitatii.

Maturitatea este acel proces continuu de parcurgere a unei etape. Pe acest drum al maturizarii se munceste, se sufera, se spera, se roaga. Totul pentru crestere, perfectionare, dezvoltare, inflorire. Pana la un punct culminant in care apare transfigurarea.

Aceasta este Schimbarea la Fatza.

Este o schimbare de substanta si de statut care incununeaza eforturile anterioare, deci materializarea aspiratiilor care au dus pana aici.

Si este ceea ce ne anima si ne aduce la punctul 2.

2. Ne dorim cu totii sa fim mai buni, sa excelam in ceea ce facem si ce suntem. Imperativul dezvoltarii personale este tot mai puternic intr-o lume in care nevoile primare sunt acoperite. Literatura de self help a explodat, la fel si  cautarile sprituale.

Dorinta de autodepasire este veche de cand lumea, dar acum este mult mai accesibila maselor. Cu totii cautem, dar inca nu avem un simbol comun suficient de puternic si cuprinzator incat sa cuprinda toate cautarile noastre, multitudinea cailor de dezvoltare personala.

Aceasta este Schimbarea la Fatza.

In feliuta de societate romaneasca la care am acces, am observat de multa vreme o anumita tendinta – de obicei printre barbati, de obicei de varsta medie, de obicei depasind indicele de masa corporala armonios:

Gratarul ca modalitate de maxima apreciere a naturii

Rationamentul : „Este atat de frumos acest varf de plai – ar merge aici de minune un gratar”, sau pe scurt „Ce loc frumos de-un gratar”

Indiferent de cum am cataloga acest fenomen, un lucru este cert: gratarul este sinonim cu evaziunea. Belsugul si oprirea curgerii firesti a timpului scot evenimentul gratarului in afara cotidianului, ducandu-l in spatiul sarbatorii.

Pe aceeasi linie, dar in vorbe mult mai mestesugite, Vintila Mihailescu m-a uns la suflet cu al sau articol din Dilema, pe care va incurajez sa-l lecturati, dar neaparat cu o bere in mana: Piua si gratarul

cu greu m-am convins sa incep un blog. cand am facut-o, in sfarsit, gestul mi-a evocat imaginea ferestrei pe care am decis sa o deschid lumii catre mine, pastrand perdeaua semitransparenta a autocenzurii

dezvaluirile si secretele au fost si tema centrala a Dilemei de saptamana trecuta. Aurora Liiceanu mentioneaza in acest context (culmea!) tot o fereastra, fereastra lui Johari – un instrument psihologic care evalueaza tendinţele noastre în comunicarea şi relaţiile cu alţi oameni. Fereastra cuprinde patru „geamlacuri” care corespund gradului de cunoastere a realitatii noastre de catre noi si de catre ceilalti: arena (ceea ce e public), fatada (ceea ce tinem pentru noi), pata oarba (ceea ce stiu ceilalti si noi nu) si necunoscutul (spatii neexplorate ale sinelui)

in timp ce A. Liiceanu conchidea ca tendinta actuala este de deplasare a informatiilor personale din zona discreta a fatadei catre arena publica, la radio o ascultatoare a sunat pentru a face o declaratie de dragoste in direct. ilustrarea live a articolului pe care il citeam, mi-a deschis calea catre scrierea unui post melancolic despre suprinzatoarea, actuala si regretabila? ofilire a intimitatii, floare rara. pe blog, jurnalul meu online

Aseara in Club Fabrica, Hydra Society au lansat o discutie despre lucrul cu freelancerii din domeniile creative …evident, pe timp de criza. Initiativa buna, la livrare..mai au de lucrat (atentie in selectarea vorbitorilor!)

Ce am retinut?

  • de la Stefan Pop – ca, inainte de a accepta sa vorbesti unui public exigent, e bine sa fii sigur ca poti aprinde o scanteie in cel care te asculta
  • de la Vlad Ioan Tausance – ca e recomandat sa lucrezi cu freelanceri, dar pe proiecte punctuale si in conditii elegante (bine definite si britanic respectate), cum ar fi deadlineuri omenesti, fara lucru noaptea si integrarea lor in echipa, inclusiv prin oferirea acelorasi beneficii ca angajatilor – petreceri, cafea sau un birou rezervat, cand e cazul

– ca acum, in vremuri grele, fee-ul pentru redactarea unui comunicat de presa incepe de la 30 euro/pagina

  • de la Costin Sandu (avocat) – ca e important ca freelancerii sa aiba contract cu beneficiarul

– ca in cel mai negru caz, cand beneficiarul exploateaza opera dar nu plateste, exista o posibila solutionare prin !!! ordonanta prezidentiala in favoarea creativului (aici trebuie verificat, daca are cineva detalii sa dea de veste)

In concluzie, freelancerii nu sunt doar proaspeti in gandire si cost-effective, ci sunt cu adevarat normali – desi dorm mai mult dimineata –

am facut astazi vizita periodica la cosmetica  – salonul era gol. precum un stol de vrabii, coafezele umpleau cu vorba spatiul de asteptare, asezate una in alta pe fotoliile din vinilin

„fetelor, nu v-am spus? sambata viitoare ma marit”. pauza. si, cu suspine, „cat mi-ar fi placut sa va invit la un restaurant, dar nu am cum, chiar nu am cum”

placerea complotului prenuptial a invins tacerea cu ale sale planuri-valuri: „paltonul – imprumutat de la sora-mea; ciorapii – i-am luat de la reducere; la masa am invitat trei familii – vom lua antreu si desert, ca doar nu vrem sa petrecem acolo toata ziua”

iesind, mi-am luat la revedere de la grupul strans in jurul unei blonde cu nas fin, zambet jucaus si ochii stralucind a viitor